Cine nu îşi doreşte o casă cât mai frumoasă, fancy şi încăpătoare, mai ales când stăm la bloc, iar apartamentul nostru ni se pare din ce în ce mai mic?
Fie că vorbim despre o casă pe sol, fie despre un apartament/garsonieră, fiecare dintre noi se gândeşte la casa de vis. Iată câteva trucuri pentru un cuibuşor perfect, cu mici modificări….dar de efect!
Atunci când vrei să păcăleşti mărimea camerelor trebuie să te gândeşti prima dată la zugrăvitul pereţilor. Ar fi o idee foarte bună să schimbi culoarea lor. Se recomandă nuanţe deschise pe bej, crem sau lămâi, culori care vor face camera să pară mai mare.
Un alt truc pentru o casă frumoasă și primitoare este să renunţi la covoarele mari, care acoperă întreaga suprafaţă a camerei şi să optezi pentru un covoraş mic, rotund/oval/pătrat (în funcţie de lungimea camerei) şi să lași o bună parte din parchet descoperită. În acest fel, vei lăsa camera să respire şi să prindă viaţă. Joacă-te cu nuanţele şi atunci când alegi covoraşul. Nu alege culori moarte sau care să se asorteze perfect cu mobila. Nu! Camera ta are nevoie de o pată de culoare. Joacă-te cu nuanțe precum verdele, albastrul sau violetul. Nici galbenul nu ar fi o idee rea!
Nu uita de cel mai de efect obiect din casă/cameră. Nu este nici dulapul şi nici măsuţa pentru televizor, ci canapeaua. Alege o canapea în culori jucăuşe. Ar fi bine să îţi cumperi una în culori deschise, dar cu toţii ştim cât de repede se murdăreşte şi cât de greu se întreţine. Aşa că…pentru a avea o camera de efect optează pentru o canapea cu tapiţerie de culoare gri cu modele geometrice, negru cu dungi colorate sau chiar culori vii: verde smarald, bleumarin sau burgundy.
Ai o pasiune…precum fotografia sau pictura? Nu evita să îţi personalizei camera în această manieră. Îmbracă-ţi pereţii în fotografii făcute de tine şi joacă-te cu amintirile colectate din excursii. Creează propria ta poveste de vis. Iar la toate aceste articole merg foarte bine şi lumânările parfumate sau chiar florile uscate.
Şi nu îl ultimul rând, o casă pare mai mare dacă este şi luminoasă. Atunci când becul nu are suficientă forţă, îţi afectează starea de spirit şi te simţi obosit şi fără chef. Începe prin simpla lor înlocuire. Dacă simţi nevoia de mai mult, ia un lampadar în nuanţe deschise.
P.S. ai multe obiecte întinse pe podea (cărţi burduşite în rafturile biroului sau boxe)? Ridică-le pe rafturi construite în modele jucăuşe şi colorate (a se evita rafturile cu multe colţuri – dau aspectul de rigiditate).
sursa foto:
http://www.laurieflower.com
http://www.townandcountryeventrentals.com
http://www.notonthehighstreet.com
http://luvne.com
http://www.stylisheve.com
ce imi plac rafturile… sunt absolut geniale!!!!
Buna,
Imi place mult canapeaua in dungi alb negru. Poti sa imi spui cine e producatorul sau de unde poate fi achizitionata?
Buna Ana.
Sunt doar niste idei care le-am luat din niste reviste de design care din pacate nu se editeaza la noi dar la care sunt abonata.
Ideea generala a articolului este sa ai incredere si sa folosesti culori si modele geometrice care pot sa-ti scoata camera din anonimat.
Perfect de acord, si mai consider ca micile detalii fac diferenta, astfel incat putem decora cu cateva obiecte handmade confectionate de noi. Asa cum este specificat in articol, creeaza-ti propria poveste.