Tendinţe în încălţăminte primăvara 2013

Tendinţe în încălţăminte primăvara 2013

Fetele şi pasiunea pentru shopping, în special pentru haine şi papucei, este arhicunoscuta. Multe ne adaptăm hainele personalităţii noastre şi nu ţinem cont de trenduri însă din când în când ne place să citim despre ce se poartă, cum se poartă şi mai ales dacă tendinţele se suprapun cu stilurile noastre. Săptămâna trecută v-am povestit despre ce se poartă în materie de îmbrăcăminte în primăvara/vara lui 2012, aşa că astăzi facem o mică poveste despre ce tendinţe în încălţăminte se anunţă pentru primăvară.

În mare, designerii ne anunţă că tendinţele nu se schimbă foarte mult în comparație cu anul trecut. Se vor purta în continuare pantofii foarte înalţi, cu talpă ortopedică, platformele, pantofii cu multe accesorii şi foarte extravaganţi.

Tendinţe în încălțăminte – MODELE

Se poartă pantofii cu personalitate. Revine moda pantofilor cu botul ascuţit, eventual de altă culoare sau chiar metalic. Se poartă penele (really? Not my type), pietrele sau cristalele. Şi atenţie: revine moda pantofilor argintii şi aurii (vorbim de pantofi de stradă). Recomandările vin din colecţiile Versace, Emporio Armani sau Derek Lam.

Renunţăm la tocurile cui şi cumpărăm pantofi cu tocuri pătrate, groase, cu dungi, sau alte figuri geometrice. Destul de comozi şi care pot fi purtaţi cu uşurinţă la serviciu. De la cine vine trendul? De la Chanel, Bottega Veneta şi Balenciaga. Tendinţa asta se regăseşte şi la îmbrăcăminte. În această primăvară vor merge foarte bine bluzele, pantalonii şi fustele în dungi, carouri sau alte figuri geometrice. Cel puţin asta este tendinţa.

Dacă vă spun că designerii ne propun să purtăm în această primăvară pantofi transparenţi, mă credeţi?

Da, Donna Karan şi Valentino readuc în modă pantofii transparenţi: fie că este vorba de toc sau doar de o bandă fină în faţă.

Se poartă accentele rock.

Se poartă şi pantofii cu imprimeuri florale sau alte motive şi ne putem inspira din colecţiile Peter Som, Dries Van Noten, Peter Pilotto, Guy Laroche, Nicole Miller şi Stella McCartney.

Şi preferaţii mei…..pantofii bărbăteşti: cu toc jos, business, din piele lăcuită sunt o soluţie trendy. I-au readus în modă Victoria Beckham şi Giorgio Armani.

Tendinţe în încălţăminte – CULORI

Se poartă mov, lila, lavandă, burgundy. La fel de bine merge şi pielea neagră cu ţinte sau alte aplicaţii metalice.  O puteţi asorta cu brăţări, cercei şi pandante care să fie în ton cu noile tendinţe în încălţăminte.

Eu abia aştept să îmi cumpăr o pereche de pantodi sau balerini pe turcoaz. E una dintre culorile mele preferate, chiar dacă asta înseamnă că în această primăvară nu voi fi în trend.

Sunt pe gustul vostru noile tendinţe în încălţăminte propuse de marile case de modă? Dacă nu, ce preferaţi pentru primăvara acestui an?

 sursa foto: www.instyle.com


Postari asemanatoare

Tendinţe în modă pentru primăvara/vara 2013

Tendinţe în modă pentru primăvara/vara 2013

Nu sunt o fashionistă cu acte în regulă, dar îmi place să merg la cumpărături. La fel de mult îmi place să răsfoiesc reviste de modă, iar atunci când îmi permite timpul mă uit şi la prezentări de colecţii. Conform marilor creatori, care şi-au expus […]

Ce sandale se poartă în vara lui 2013?

Ce sandale se poartă în vara lui 2013?

Marile case de modă şi-au prezentat colecţiile primăvară-vară 2013 la Milano, Paris, Londra şi New York, iar tendințele transmit în acest an, mai mult ca niciodată, feminitate, îndrăzneală şi joc de culori. Vara aceasta vine cu tendinţe în materie de sandale pe care le veţi […]



13 thoughts on “Tendinţe în încălţăminte primăvara 2013”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *