Stretching – sportul care ne face frumoase şi sexy

Stretching – sportul care ne face frumoase şi sexy

Stretching - sportul care ne face frumoase şi sexyCâte dintre voi faceţi mişcare în fiecare zi? Sau câte dintre voi luaţi în calcul să alergaţi seara, să jucaţi tenis la sfârşit de săptămână sau chiar să mergeţi la sală?

Cele 30 de minute de mişcare pe zi recomandate de medici sunt chiar necesare nu numai pentru organismul nostru, ci şi pentru o stare de bine, de încredere în noi.

Şi cum ajungi să “aduni” cele 30 de minute de mişcare dacă nu ai timp nici măcar să îţi tragi sufletul sau nu îţi place să mergi la sală?

Vă spun cum fac eu.

Apelez la o serie de exerciţii de stretching, pe care le puteţi urmări şi voi în filmarea de mai jos.

Le fac după-amiaza când ajung de la serviciu, în jurul orei 16.00. Se spune că trebuie să facem mişcare atunci când corpul nostru este în formă deplină, adică imediat după ora 14.00 şi nu mai târziu de ora 17.00. Aşadar, mă încadrez de minune în acest interval orar.

Exerciţiile de stretching din înregistrarea de mai jos vă pregătesc în mod normal pentru o şedinţă serioasă de pilates sau fitness, pentru ca musculatura să se încălzească, dar eu le fac fără o continuare ulterioară. Ele vă vor antrena aproape toate grupele de muşchi, tocmai de aceea este indicat ca după efortul depus să vă relaxaţi, făcând o baie călduţă cu esenţă de iasomie sau lavandă (preferata mea).

Stretching - sportul care ne face frumoase şi sexy
Pe internet veți găsi mii de astfel de grafice. E bine însă să căutați exerciții în format video pentru a le executa corespunzător.

Am descoperit exercițiile de stretching în urmă cu 5 luni.

În primele 4 săptămâni am făcut stretching în fiecare zi (mă ajutau să mă relaxez). Apoi, după prima lună, am făcut exerciţiile într-un ritm mult mai rapid, însă o dată la două zile. Iar în prezent, fac stretching de două ori pe săptămână.

A face stretching nu reprezintă o modalitate de a slăbi, ci o modalitate de a te ţine în formă atât fizic, cât şi spiritual. Reprezintă o combinaţie de exerciţii care relaxează muşchii, măresc flexibilitatea în zonele critice ale organismului şi modelează corpul. 

Rezultate?

După prima şedinţă de stretching veţi acuza dureri în zona muşchilor fesieri şi în zona antebraţelor, însă după 5 repetări consecutive corpul vostru va învăţa singur să dozeze efortul şi să păstreze energia de care aveţi nevoie pentru a continua.

Programul devine unul destul de solicitant dacă nu urmăriţi îndeaproape indicaţiile şi faceţi pauze prea mari. Vă recomand să nu abandonaţi exerciţiile pe motiv că veţi simţi o stare de amorţeală în zona membrelor, întrucât acesta este primul semn că îşi fac efectul.

Şi pe lângă faptul că vă puneţi corpul în mişcare, mişcările lente de stretching vă eliberează de stresul de peste zi.

Câte dintre voi sunteți tentate să incercați exercițiile de stretching?
sursa foto: www.technogym.com


Postari asemanatoare

Când e bine să fac sport

Când e bine să fac sport

Când e bine să fac sport, cum, ce exerciţii, câte minute şi câte zile pe săptămână? Vă sună cunoscute  aceste întrebări? Pe buzele mele au fost de nenumărate ori, mai ales că de fiecare dată îmi propuneam să fac sport de acasă pentru ca timpul […]

Alimente care ne dau energie primăvara

Alimente care ne dau energie primăvara

Primăvara nu înseamnă doar schimbarea vremii, a vestimentaţiei şi trecerea la o viaţă cât mai activă, ci presupune şi adoptarea unui stil de viaţă cât mai sănătos, bazat pe alimente bogate în vitamine şi minerale care să ne pună corpul în mişcare şi să îl […]



1 thought on “Stretching – sportul care ne face frumoase şi sexy”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *