România, eşti a mea!

România, eşti a mea!

Nu prea vorbesc despre România. Nu ştiu câţi dintre voi faceţi asta.

În schimb, când vorbesc despre ea, vorbesc cu toată inima, ca atunci când îţi aperi fraţii mai mici şi neajutoraţi.

România însă nu e nici mică, nici neajutorată, nici a nimănui şi nici de ignorat.

E mare dacă tu o vezi mare.

E importantă dacă şi tu crezi că locul tău este important în ţară.

România e frumoasă dacă tu simţi şi trăieşti româneşte.

E simplu.

România e fiecare dintre noi, e rezultatul a ceea ce suntem şi îi transmitem în fiecare zi. O ţară nu devine frumoasă dacă cei care îi vorbesc limba o fac cu jenă. O ţară nu capătă putere dacă este atacată cu reproşuri şi negativisme. O țară are nevoie să crească. România încă e copil. E un copil frumos care va învăţa să facă alegerile potrivite. Are nevoie de răbdare şi înţelegere.

Pentru mulţi dintre noi este de neînţeles să avem răbdare cu ea şi ni se pare normal ca numai noi să îi putem cere asta. Că doar ea o țară şi noi suntem nişte corpuri care se mişcă prin ea.

Când dăm de greu spunem: “În ţara asta nu merge nimic!”.

Când ne întoarcem din vacanţă avem pe buze: “Ca la noi la nimenea”.

Când ne aprindem în dezbateri concluzionăm: “Ca să faci ceva, trebuie să pleci din România”.

Mi-ar plăcea să ne gândim la România ca la un nume şi nimic mai mult. Un nume nu poate face rău. Nu are puterea şi resursele necesare. Oamenii din spatele lui, adică noi toţi, suntem cauza şi efectul. Şi atunci, dacă în ţara asta nu merge nimic a cui e vina? A României sau a noastră?

Putea foarte bine să nu se numească România. Dar atunci pe cine am mai fi dat vina?



4 thoughts on “România, eşti a mea!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.