Gata, a venit şi weekendul. Asta înseamnă că avem mai mult timp pentru noi şi pentru cei dragi nouă. Avem timp să prăjiturim, să ne plimbăm, să facem sport, să citim şi să ascultăm muzică. Iar dacă vă mai rămâne ceva timp puteţi să vă gândiţi şi la un regim de detoxifiere. Nu de alta, dar e timpul să eliminăm grăsimile acumulate în timpul concediului şi să ne tonifiem pielea.
Iată care sunt, în mare, principalele “reguli” de care trebuie să ţii cont:
– e toamnă şi asta spune tot. Avem la îndemână o gamă variată de fructe şi legume. Aşa că hai să le consumăm cu încredere. Putem apela la gogoșari, conopidă și țelină. Ne ajută să ne detoxifiem oragnismul, ne reduc, treptat, colecterolul și ne îmbunătățesc funcțiile renale.
Mai punem pe listă și prunele, perele și coarnele – vitamina C cât încape. Nu numai că ne vor pune sângele în mişcare şi ne vor încărca de energie, dar vom avea şi o piele mult mai luminoasă.
– v-am vorbit ieri despre ceaiuri indicate pentru un ten frumos. Astăzi, vă spun că aceleaşi ceaiuri, de sunătoare şi albăstrele, vă vor proteja ficatul. Pe lângă acestea, la fel de bine acţionează şi ceiul de păpădie şi de anghinare. Consumaţi, două ceşcuţe de ceai şi vă veţi simţi mai bine.
– ştiu că de cele mai multe ori uităm să ne hidratăm corespunzător. Suntem prea ocupate la serviciu, prea grăbite în drumul spre casă şi de-a dreptul uituce în căminul nostru. Dar trebuie să consumăm cel puţin doi litri de lichide pe zi. În acest fel, vom avea o piele mult mai strălucitoare şi fermă şi chiar vom reuşi să dăm jos şi câteva kilograme. Ca să nu mai spun că acţionează şi asupra unghiilor. Adio unghii deteriorate şi inestetice!
– şi închei cu cel mai important element: sportul. Gândiţi-vă la un sport care vă relaxează şi va binedispune şi practicați-l. Nu trebuie să vă solicite foarte mult, din prima. Trebuie să vă facă placere. Doar aşa vă veţi gândi serios la un program de gimnastică sau chiar la mersul la sală.
Eu una optez pentru mersul pe bicicletă. Mă eliberează de stresul de peste zi şi îmi tonifică şi membrele inferioare.
2 thoughts on “Regim de detoxifiere – Partea a II-a”