Radio HIT la majorat

Azi e petrecere la HIT. Şi în redacţie, şi în FM, dar mai ales în sufletele noastre. Radio HIT face 18 ani de emisie în Iaşi. Nu ştiu cum au trecut toţi anii ăştia, dar am să vă povestesc cum au trecut ultimii 3. Voi fi subiectivă şi emoţională. Că aşa îmi stă bine când vorbesc de Radio HIT.

M-am alăturat echipei de la Radio HIT în septembrie 2009. Eram în anul al III-lea de facultate şi nu aveam în plan să fac vreodată radio. Nu că nu mi-ar fi plăcut ideea, ci pur şi simplu pentru că nu mi-a trecut niciodată prin cap că aş putea să fiu una dintre vocile radioului.

Când te alături unui colectiv nou, sau schimbi domeniul (cum am făcut eu: veneam din televiziune) te aştepţi ca lucrurile să scârţie uşor la început şi să dureze până când îţi găseşti locul. În cazul meu, ori am avut noroc, ori nu am simţit perioada asta de acomodare. Am ştiut din primele zile că va fi fain şi că am ce învăţa de la Radio HIT.

Şi HIT-ul m-a învăţat în anii ăştia cam tot ce ştiu astăzi. Despre radio şi despre viaţă, în general. Am avut noroc (o să vedeţi că în postarea asta am să spun de multe ori “noroc”) să întâlnesc oameni care au avut răbdare cu mine şi care au avut încredere că pot să cresc. Primul dintre ei este Paul Iancu, un om de o blândeţe şi un calm cum rar întâlneşti. Al doilea este Gelu Florescu, prin mâna căruia trec toţi cei care speră să ajungă la microfonul din emisie. El îţi alungă din emoţii şi îţi dă un sfat esenţial: să ai răbdare cu tine însuţi. Minimum doi ani, dacă vrei să fii mulţumit de tine. Şi aşa a fost. După doi ani, am început să văd roadele muncii mele.

Nu venisem la Radio HIT ca să mă aud în FM. Venisem ca să continui ceea ce făceam până atunci: să fiu reporter. După vreo 7 luni de teren am intrat în direct, pe prezentare de ştiri. O zi cu atât de mari emoţii, încât nu îmi găseam cuvintele. Sincer, nu eram pregătită să intru în direct, dar am avut noroc.

Apoi au urmat luni de pregătire. Lecţii de dicţie, lecţii de respiraţie, lecţii de postură. Pe scurt…LECŢII. Şi la finalul fiecărei zile ştiam că am mai făcut un pas. Nu conta că era mic sau mare sau că într-o zi nu era în direcţia corectă. Conta că făceam ceva pentru a creşte.

Cele mai faine momente la Radio HIT au fost matinalurile tematice.

Am început cu matinalul în pijamale.

Când am văzut că ne prieşte şi le prieşte şi altora, am făcut şi un matinal de poveste.

După matinalul de poveste a urmat cel în portul naţional. (Ne stă excelent, ştim asta! Luam în calcul o carieră în domeniul muzical :)))

Iar apogeul a fost atins cu matinalul „Răpiţi în IRAK”. Realizatorii emisiunii nu mai comentează nimic. Au spus deja prea multe la momentul shootingului.

E mult de spus despre Radio HIT. E mult de povestit, dar azi nu contează ce scriu eu pe blog, ci ceea ce simt pentru HIT. Şi toţi cei care i-au trecut pragul de-a lungul anilor simt la fel. Are HIT-ul ceva anume care te face să-l iubeşti.

LA MULŢI ANI, dragă Radio HIT!