Mi-am făcut o obişnuinţă din a mânca zilnic fructe, chiar dacă e vorba de câteva bobițe de struguri, un măr sau o jumătate de avocado. Pe lângă faptul că nu simt nevoia să iau vitamine, fructele mă ajută să-mi menţin sănătos nu numai interiorul, ci şi pielea: şi aici mă refer la ten. Sunt două fructe (cel puţin acestea şi-au făcut efectul asupra mea) care îţi curăţă şi îţi înfrumusețează tenul. Este vorba despre mere şi afine.
Consumul de mere și afine vă vor reda vitalitatea tenului, pielea va deveni mult mai elastică și catifelată.
Încep cu merele
Nu ştiu câte dintre voi aţi fost curioase să vă interesaţi cum acţionează consumul de mere asupra tenului vostru, dar tot ce pot să vă spun este că ele conţin un antioxidant esenţial numit quercitină care previne apariţia coşurilor şi tratează micile iritaţii ale pielii.
Puteţi consuma mere care sunt pe placul vostru: roşii, galbene sau verzi. Cu toate îşi fac efectul dacă mâncaţi câte 4-5 mere pe săptămână.
Şi acum afinele…preferatele mele
Pe lângă faptul că afinele sunt excelente pentru memorie, consumul de afine încetineşte procesul de îmbătrânire a tenului. De ce? Afinele conţin aminoacizi şi antioxidanţi care vă vor face pielea să arate mult mai tânără şi mult mai fermă.
Şi încă ceva: pentru că sunt bogate în magneziu, afinele vă vor ajuta să slăbiţi mai uşor, dar şi să fiţi pline de energie.
Consumul de mere și afine este recomandat tuturor persoanelor, indiferent de vârstă, datorită aportului mare de vitamine.