Duminica e prilej de joacă. Şi cum nu e vreme de ieşit cu bicicleta sau cu rolele, astăzi mă joc cu o minunăţie de leapşa primită de la Marmotzel.
Şi ca orice leapşa are şi şi regulile ei. Iată care sunt ele:
- Numește și mulțumește-i persoanei/ blogului care te-a nominalizat.
- Scrie 11 lucruri despre tine.
- Răspunde întrebărilor propuse și formulează un alt set de 11 întrebări.
- Nominalizează 9 bloguri a căror STĂPÂNE le admiri și care au ca și followers un număr mai mic de 200
- Anunță-le acest aspect pe pagina lor.
First step. Numește și mulțumește-i persoanei/ blogului care te-a nominalizat.
Aşa cum am zis, leapşa am primit-o de la Marmotzel, pe care am descoperit-o undeva la mijlocul lunii septembrie. De atunci o citesc cu drag şi o simpatizez şi mai mult de când am aflat că amândouă avem ceva în comun: suntem înnebunite după listuţe şi toată viața noastră se învârte în jurul planificărilor.
Scrie 11 lucruri despre tine
- Am ales să fac o facultate de Jurnalism pe care am adorat-o, în ciuda faptului că şansele să te afirmi în domeniu sunt minime, iar a ieşi la pensie din presă ține de domeniul fantasticului. Cu toate acestea, dacă ar fi să o iau de la capăt, tot jurnalism aş face.
- Îmi iubesc locul de muncă. Lucrez la un post de radio din Iaşi. De vreo 4 ani. Şi simt că ceea ce fac mă reprezintă. Ştiu că poate suna copilăresc, dar îmi este greu să mă mobilizez, chiar şi pentru activităţi minore, fără să fiu pasionată de ceea ce fac. Din punctul ăsta de vedere, radioul mă lasă să trăiesc cu pasiunea mea şi cu tot ce înseamnă să fiu şi să gândesc liber.
- Când vine vorba de proiecte, campanii şi task-uri nu exista compromisuri şi mi se pare normal ca din moment ce eşti plătit pentru X să îţi faci treaba până la capăt. Nu mă interesează că ești plătit prost sau că nu îți place ceea ce faci, din moment ce ai acceptat să faci parte din această echipă îți asumi o anumită poziție sau te retragi.
- Nu suport ipocrizia. La pachet vine şi “dacă nu ai bun simţ, nu ai ce discuta cu mine”.
- Îi înnebunesc pe cei dragi cu listuţele mele. Pentru orice…am listuţe. Mai este nevoie să vă spun că pregătesc o nuntă şi că am sute de listuțe şi asta mă face să mă simt bine? Undeva, la mansardă ceva dă cu minus.
- Am mai scris eu într-un post că îmi place să cânt şi să dansez. Din păcate, nu am veleităţi pentru niciuna dintre ele, dar vorba mamei: “dacă perseverezi, îţi iese până la urmă”. Eu tot perseverez de vreo 25 de ani şi încă nu mi-am pierdut speranţa.
- Iubesc animalele. În special câinii. I-aş lua pe toţi acasă şi apoi aş ajunge să dorm eu pe la colţuri de stradă.
- Un răspuns la întrebările multor apropiaţi: “nu mă văd plecând din România”. Repet: îmi place ceea ce fac, am oameni faini alături şi sunt mulţumită de mine. De ce aş pleca? Poate revin asupra răspunsului în 5-6 ani. Până atunci iau în fiecare zi autobuzul spre muncă.
- Îmi place să vorbesc. De obicei, când mă văd cu fetele vorbim despre nimic ore întregi. Şi să nu-mi spuneţi că e normal şi că aşa faceţi şi voi. Nu e normal. Asta e bârfă. Aşa se numeşte.
- Nu mi-aş fi dorit un frate/soră. Hai că am spus-o şi pe asta. Da, sunt singură la părinţi şi îmi şade tare bine aşa. Sincer, la cât de egoistă eram în copilărie nu ştiu ce viaţă ar fi dus cu mine.
- Să nu văd în faţa ochilor: garoafe şi crizanteme (olandeze, româneşti, thailandeze şi de care or mai fi).
Răspunde întrebărilor propuse
1.Ce melodie ai putea să fredonezi la nesfârșit? Există vreuna de care nu te-ai plictisi?
Aș fredona la nesfârșit P!NK și Robbie Williams. Nu m-aș putea plictisi de ei. In schimb, mă plictisesc numai când aud de Pitbull și Nicky Minaj.
2. De câte ori te-ai gândit să te muți în altă țară?
O dată. Când îmi doream tare mult să plec în Anglia, cu bursă.
3. Care ar fi vacanța ideală și cât ar trebui să dureze ca să îți ajungă?
Vacanța ideală: India. Cred că mi-ar ajunge 3 săptămâni.
4. Ce fel de mâncare gătiți cel mai bine?
Am două: pui cu smântână (da, știu: mare filosofie) și musaca (altă filosofie)
5. Care a fost cel mai nebunatic lucru pe care l-ai făcut până acum?
Sorry, dar nu pot sa-l zic. Spun doar atât: sunt cu gura până la urechi și cu capul sub pernă. Așa ceva nu se povestește.
6. Ești punctuală? Cât de mult contează asta din punctul tău de vedere?
Eram punctuală…pana acum vreo doi ani, dar mi-a sărit ceva la creieraș si nu prea mă mai sincronizez. E simplu, dacă nu ești punctual nu îl respecți pe cel de lângă tine. ……Să ne ințelegem: întârzii doar la întâlnirile cu prietenii – ei îmi permit, eu îi ador = toată lumea e fericită.
7. Cât timp poți să reziști fără tehnologie ( telefon, laptop, internet, etc.)?
Nu pot. E clar. Dacă nu aș avea la dispoziție toate astea de mai sus, nu aș putea să îmi fac job-ul.
8. Crezi că există viață după moarte? Ce părere ai despre reîncarnare?
Sincer, nu mă interesează decât ce se întâmplă cât trăiesc. Să fiu fericită, veselă, implicată și cu cât mai mulți prieteni alături. Ce se întâmplă după, e relativ.
9. Cum arată ținuta cea mai comodă pentru o zi de muncă?
Pijamale. Noi am încercat la radio. Aici puteți să vedeti ce ne-a ieșit.
10. And last : Cât ți-a luat să scrii acest articol?
L-am scris între “personalizare de invitații”, “modificat verighete” și “dat telefoane la aranjamente”. So, you do the math
Şi pentru că e duminică şi pentru că îmi place să mă joc, vreau să schimb un pic leapşa şi să vă provoc să îmi spuneţi, fără nominalizări, un singur aspect care vă defineşte. Aşa mi se pare fair şi pentru mine şi pentru voi.
Vă pup.
Ma bucur ca-ti place ceea ce faci si ca nu ai facut facultatea asta in zadar….
E un lucru mare pentru mine sa stiu ca nu mi-am irosit 5 ani din viata cu o facultate si niste materii care nu ma vor ajuta niciodata in viata. Cred ca e frustrant sa urmezi studii intr-un domeniu in care visezi sa profesezi, dar sa nu ajungi niciodata sa gusti din nefericirea de la fata locului.
Din punctul asta de vedere sunt multumita si impacata.
Am facut si eu leapsa asta acum ceva timp parca…..
Oricum, Hapy are dreptate, e un lucru mare sa-ti placa ceea ce faci. Daca nu-ti place, niciodata nu vei putea excela . Succes cu pregatirile de nunta !
Multumesc, Larisa! Nici nu imi pot imagina facand ceva strict pentru bani, pentru a-mi putea plati facturile. Ma simt norocoasa.
Un lucru care mă definește: faptul că nu poate trece o zi fără ca eu să citesc măcar câteva pagini. Mi se pare terapie pentru suflet.
Frumos obicei. Obisnuiam sa citesc destul de mult. Asta pana acum un an, cand mi-am luat atributii suplimentare la serviciu si mai tot timpul meu liber se rezuma acum la o ora, maximum doua. Mi-ar placea tare mult sa am timpul din facultate si sa ma rasfat macar in weekend cu o carte buna.
Mă defineşte încăpăţânarea. Atât în sensul bun, cât şi în cel mai puţin bun :))
Incapatanarea…notat. Tenem cont si nu te contrazicem :))
Ador natura, peisaje si sunt mereu sincera. 🙂 Nu imi place sa mint, iata un lucru care ma defineste!
Stiam despre sinceritate (am mai vorbit noi o data despre asta), iar despre pasiunea ta pentru natura si peisaje…intuiam, Nice.
curatenia cred ca ma defineste 😀
Bun aspect. Eu sunt usor dezordonata. De fapt, in toata dezordinea pe care o creez gasesc de fiecare data si cel mai mic lucru de care am nevoie. Si asta fara un efort prea mare.
Ce leapsa frumoasa! M-am bucurat sa citesc mai multe despre tine, vazand asa ca avem cateva lucruri in comun. 😛
Ma bucur sa aud asta, Raluca. Intotdeauna mi-au placut lepsele si le-am preluat cu drag. Ma rup de de la activitatile mele zilnice si ma fac sa fiu personala.
In sfarsit am reusit si eu sa citesc ce ai scris. Multumesc pentru ca ti-ai furat un pic din timpul tau pretios sa raspunzi la intrebari. Cred ca te-ai miscat tare repede, nu stiu de ce dar imi dai impresia ca esti tare organizata si le faci pe toate asa la foc automat si f bine . Cu ocazia asta am mai aflat cate ceva despre tine. Moldoveanca de-a mea 😀 ti pup .
Cu drag, Cornelia! Am intr-adevar o manie pentru a face lucrurile bine, ceea ce nu reprezinta de fiecare data o calitate. Insa fiecare cu bubitele lui. Te pup si eu.